Andrian Candu a avut o întrevedere cu E.S. Daniel Ioniță

29 Ianuarie 2021

PRO MOLDOVA va susține și va depune eforturi pentru a grăbi ratificarea celui de-al șaselea protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul românesc în valoare de 100 de milioane de euro. Asigurările au fost date de Andrian Candu, liderul formațiunii, la întâlnirea de astăzi cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Părțile au discutat situația pandemică și întârzierea campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 în Republica Moldova. Andrian Candu a mulțumit României pentru suport în pregătirea începerii programului de imunizare, menționând, totodată, nedumerirea față de inacțiunile autorităților de la Chișinău care nu au reușit până la această oră să asigure țara cu vaccin și întârzie informarea cetățenilor și a cadrelor medicale privind administrarea vaccinului.

De asemenea, oficialii au trecut în revistă problemele ce rezultă din criza politică, economică și socială din țară. Andrian Candu a apreciat deschiderea României pentru a continua proiecte importante și cu impact strategic cum sunt cele de infrastructură energetică, dar și suportul român în educație de calitate.