Andrian Candu a avut o întrevedere cu E.S. Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău

18 Mai 2021

Președintele PRO MOLDOVA Andrian Candu a avut o întrevedere cu E.S. Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău.

Andrian Candu a subliniat că echipa PRO este formată din oameni tineri, dar care au deja o bună experiență profesională și un program complex de revenire la normalitate a statului. El a exprimat regret în legătură cu polarizarea societății de către anumite forțe politice, precum și a formulat temeri față de riscurile pe care le comportă radicalizarea clasei politice. Totodată, Președintele PRO MOLDOVA a comunicat  ambasadorului Ioniță despre conceptul promovat de PRO „2 state, un sistem”, care presupune integrarea sistemelor economic, financiar, de educație, sănătate și infrastructură cu cel românesc.

Părțile au făcut  un schimb de opinii legat de contextul electoral, campania pentru alegerile parlamentare anticipate, precum și situația social-economică în care a ajuns Republica Moldova.

Andrian Candu a mulțumit pentru ajutorul României acordat cetățenilor Republicii Moldova în această perioadă complicată, inclusiv vaccinuri, motorină, precum și pentru suportul permanent al României pentru statul nostru.