Andrian Candu: Maia Sandu este singura în drept să înceapă consultări cu fracțiunile parlamentare

17 Noiembrie 2020

Președintele ales Maia Sandu este singura în drept să înceapă consultările cu fracțiunile parlamentare, a declarat Andrian Candu, președintele PRO MOLDOVA. 

„O încurajăm pe doamna Maia Sandu să examineze posibilitatea lansării unui dialog cu Parlamentul, până la învestirea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova. Trebuie să stabilim de comun acord când și cum vor fi declanșate alegerile parlamentare anticipate, cum este guvernată țara până la anticipate și cum acționăm pentru estomparea impactului dezastruos al crizei pandemice asupra economiei, educației și domeniului social. La aceste întrebări trebuie să răspundem în Parlament în consultări cu președintele nou-ales”, a menționat Andrian Candu. 

Potrivit lui, Igor Dodon nu are legitimitate și nici din punct de vedere legal nu are dreptul să inițieze consultări cu Parlamentul.

„Republica Moldova i-a spus clar lui Dodon să plece și i-a arătat direcția de plecare din istoria țării. Aproape un milion de cetățeni au cerut schimbare. Noi, cei din PRO MOLDOVA, am luptat încă de la formarea partidului pentru schimbarea modului de a face politică în Republica Moldova și rămânem consecvenți”, a precizat președintele PRO MOLDOVA.