CEC aplică norme diferite față de politicieni

9 Octombrie 2020

Chiar dacă au recunoscut că la anumiți candidați au fost aplicate norme de verificare a semnăturilor diferite față de rigiditatea cu care au fost tratați susținătorii lui Andrian Candu, membrii Comisiei Electorale Centrale au refuzat cererea de reexaminare a refuzului de înregistrare în cursa electorală a candidatului PRO MOLDOVA. 

Sergiu Sîrbu, vicepreședintele PRO MOLDOVA, a menționat că nu doar a votat Codul electoral, dar și a fost unul dintre autorii care au elaborat normele interpretate arbitrar și selectiv de CEC. 

„Prin aceste decizii și prin regulamentele interne, de care pretinde că se conduce CEC, de fapt adoptați decizii care contravin normelor legale și spiritului legii”, a declarat Sergiu Sîrbu. 

Amintim că deși a validat peste 18 mii de semnături, din cele 25 prezentate în susținerea lui Andrian Candu, CEC a refuzat înregistrarea în cursă a candidatului PRO MOLDOVA. Probele prezentate de Andrian Candu pentru validarea semnăturilor ignorate de CEC au fost trecute cu vederea de membrii Comisiei. În același timp, alți candidați cărora li s-au imputat aceleași deficiențe în listele de subscripție au fost înscriși în calitate de candidați.

 În aceste circumstanțe, PRO MOLDOVA notează că alegerile din acest an se desfășoară cu încălcarea flagrantă a normelor democratice și sunt organizate cu favorizarea clară a unor politicieni și încălcarea drepturilor fundamentale ale altora.