Consilieri locali PDM din satul Cușmirca, raionul Șoldănești, au anunțat că aderă la PRO MOLDOVA

22 Mai 2020

Consilieri locali din raionul Șoldănești continuă să părăsească rândurile Partidului Democrat, pentru a face echipă cu PRO MOLDOVA. 

În declarația lor, semnatarii critică politica actualii guvernări PSRM-PDM, care a demonstrat în repetate rânduri că urmărește interese personale în detrimentul țării și al cetățenilor. 

„Cu regret, și alegătorii sunt dezamăgiți de atitudinea iresponsabilă și lipsa de respect față de cetățenii țării noastre. În aceste condiții, viitorul țării noastre este în pericol”, au menționat consilierii. 

Astfel, consilierii au decis să adere la PRO MOLDOVA, pentru a putea realiza angajamentele asumate față de cetățeni.

„Avem toată încrederea că împreună vom putea implementa proiecte concrete pentru un viitor european al țării noastre”,  au declarat semnatarii. 

Circa 220 de lideri locali, primari, consilieri și mai mulți deputați au renunțat, în ultimele săptămâni, la unul dintre partidele de la putere pentru a oferi Republicii Moldova șansa unui parcurs democratic, prosper și european.